Insuflatii rectale cu ozon 

Insuflația rectală cu ozon înseamnă introducerea în rect, printr-o sondă subțire, a unui amestec de oxigen și ozon medical (cam 95–99% oxigen și 1–5% ozon). Din mucoasa intestinală, gazul are un efect local, iar practicienii spun că are și unul general. Este una dintre cele mai simple forme de ozonoterapie, pentru că nu necesită acces venos.

Cum se administrează

Echipament:

  • un generator de ozon medical certificat, alimentat cu oxigen medical (nu cu aer);
  • o seringă din material rezistent la ozon (silicon sau polipropilenă, de obicei 50–100 ml) sau o pungă specială;
  • o sondă rectală sau un cateter moale, de unică folosință, lubrifiat.

Pregătirea pacientului:

  • Intestinul trebuie golit înainte, prin scaun natural sau uneori o microclismă. Ozonul reacționează cu materiile fecale și își pierde efectul.
  • Pacientul stă culcat pe partea stângă, cu genunchii flectați.

Procedura:

  1. Se încarcă amestecul în seringă direct din generator, imediat înainte de folosire. Ozonul se descompune în câteva zeci de minute.
  2. Sonda se introduce în rect, cam 10–15 cm.
  3. Gazul se introduce lent, timp de 1–2 minute.
  4. Pacientul rămâne culcat 10–15 minute și încearcă să rețină gazul.

Doze uzuale: sunt orientative și se ajustează de medic.

  • Concentrație: între 10 și 40 µg/ml. Se folosesc concentrații mai mici în inflamațiile locale (colită, proctită) și mai mari pentru efectul general.
  • Volum: se începe cu 50–100 ml și se crește treptat la 150–300 ml.
  • Ritm: zilnic sau de 2–3 ori pe săptămână, în cure de 10–20 de ședințe. Uneori urmează ședințe de întreținere.

Principiul folosit în ghidurile de ozonoterapie (Declarația de la Madrid, ISCO3) este "începe cu doză mică, crește încet".

La ce afecțiuni se recomandă

Afecțiuni locale, pentru care există cea mai multă logică:

  • proctită, inclusiv proctita apărută după radioterapie;
  • colită ulcerativă și boala Crohn, ca adjuvant;
  • hemoroizi, fisuri și fistule anale;
  • colon iritabil, disbioză.

Afecțiuni generale, pentru care practicienii o folosesc ca alternativă la autohemoterapia majoră:

  • hepatite virale cronice, ca adjuvant;
  • oboseală cronică și "imunomodulare";
  • boli autoimune, alergii;
  • circulație periferică deficitară, picior diabetic;
  • recuperare după chimioterapie sau radioterapie, ca suport;
  • pacienți cu vene greu accesibile, copii și vârstnici, la care nu se poate face terapie intravenoasă.

Contraindicații

  • deficit de G6PD (favism) – este contraindicația principală;
  • sarcină;
  • hipertiroidism necontrolat;
  • anemie severă sau trombocitopenie;
  • infarct recent, hipertensiune sau aritmii necontrolate;
  • sângerare intestinală activă, colită fulminantă, megacolon toxic;
  • intervenții chirurgicale colorectale recente, suspiciune de perforație;
  • intoxicație acută cu alcool;
  • convulsii necontrolate.

Efecte adverse

  • frecvente și trecătoare: balonare, crampe, gaze, nevoia urgentă de scaun;
  • ocazional: senzație de oboseală după primele ședințe;
  • rar: iritație rectală sau sângerare minoră;
  • foarte rar: perforație, dacă sonda e introdusă cu forță sau volumul e prea mare;
  • important: ozonul nu trebuie inhalat niciodată, pentru că este toxic pentru plămâni. Încăperea trebuie aerisită, iar generatorul trebuie să aibă un sistem de distrugere a ozonului rezidual.